Real îl vrea și pe Ibra

Real îl vrea și pe Ibra
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși Ibrahimovic a declarat de mai multe ori că vrea să joace la Barcelona, catalanii fiind și ei pe aceeași lungime de undă cu atacantul suedez, Zlatan ar putea ajunge la Real Madrid.
Zilele trecute, Mino Raiola, impresarul jucătorului, a fost invitat în capitala Spaniei de către Florentino Perez pentru a negocia trecerea lui “Ibracadabra” pe “Santiago Bernabeu”. Suma de transfer s-ar ridica undeva în jurul sumei de 80-90 de milioane de euro. Dacă tranzacția se va efectua, Ibrahimovic va deveni al doilea cel mai scump jucător din lume, după Cristiano Ronaldo. “Galacticii” s-au orientat către Zlatan după ce s-au lovit de refuzul Valenciei în tentativa de a-l cumpăra pe Villa.

Mourinho și-a dat OK-ul

Inițial, patronul lui Inter, Massimo Moratti, nu era de acord cu mutarea, dar Jose Mourinho l-a convins pe șeful său că jucătorul de origine bosniacă se află de cinci ani în Italia și există riscul ca el să se blazeze. “Vreau să joc în Spania”, a declarat Ibrahimovic. În schimbul cedării lui Zlatan, italienii doresc să  aducă la Milano pe unul sau mai mulți jucători dintre Diarra, Sneijder, Higuain sau Robben. Mai există soluția Benzema, la care Realul ar putea renunța dacă l-ar achiziționa pe Ibrahimovic.

12 milioane de euro este salariul lui Ibrahimovic la Inter Milano

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×